Filipeni
2:1
Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mîngîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,
2:2
faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd.
2:3
Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş.
2:4
Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
2:5
Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus:
2:6
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
2:7
ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor.
2:8
La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.
2:9
Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume;
2:10
pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt,
2:11
şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.